Angela Merkel: Uniunea fiscală este o sarcină herculeană, dar este inevitabilă. Puterea Germaniei nu este infinită

Angela Merkel: Uniunea fiscală este o sarcină herculeană, dar este inevitabilă. Puterea Germaniei nu este infinită
Publicat: 14/06/2012, 13:20
Actualizat: 14/06/2012, 13:20

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, într-un discurs susținut joi în fața Parlamentului, că puterea Germaniei de a ține în spate economia Europei „nu este infinită” și a subliniat că, fie că le place statelor membre, fie că nu, soluția crizei actuale este o uniune fiscală, potrivit Reuters.

„Germania este puternică, Germania este motorul economic și ancora care stabilizează Europa. Dar puterea Germaniei nu este nici ea infinită”, a declarat Merkel.

Cancelarul a vorbit și despre o eventuală mutualizare a datoriilor, măsură pe care o consideră „contraproductivă”.

Principala greșeală pe care a făcut-o Europa în ultimii ani este că s-a concentrat prea mult asupra uniunii monetare și a monedei euro, dar prea puțin asupra unei integrări politice mai strânse. Cancelarul Germaniei vrea ca statele din zona euro să renunțe la o parte din suveranitatea bugetelor proprii, pentru a se contura o „uniune fiscală”.

„Știu că este greu, că este dureros. Este o sarcină herculeană, dar este inevitabilă”, a spus Merkel cu referire la o integrare mai solidă.

Angela Merkel a adus în discuție și rolul Băncii Centrale Europene, despre care crede că ar trebui să fie mai puternic, pentru a putea supraveghea băncile.

Discursul cancelarului vine în contextul în care, săptămâna viitoare, ea va merge în Mexic, la summitul G20, unde susține că principalul subiect de discuție va fi criza datoriei suverane europene.

De asemenea, cuvântarea Angelei Merkel în legislativul german are loc la câteva zile după ce Spania a anunțat că va beneficia de o linie de credit de 100 de miliarde de euro, bani europeni, și cu trei zile înaintea alegerilor legislative din Grecia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni